08/02/2014

16

.
O Anonimă care fugea pe stradă fără direcție mi-a șoptit aruncat următoarea poveste:
”E ca într-un vis. Se făcea că-n Babilonia se ivise pe cer o cometă, oamenii fugeau, ca și mine acum, cum puteau spre adâncuri umbroase. Deșertul se mărea în fiecare noapte, Mesopotamia se urca printre stele și plutea în derivă. Când cometa s-a stins și apele s-au retras dintre valuri, s-a făcut un gol între astre. Răspântiile s-au lărgit până la marginea Tiamatului și din genuni au ieșit munți de întuneric. Vechii demoni muriseră, nesuferind strălucirea lui Marduk și lăsaseră-n loc măguri de abur smolit. Adam se trezise dintr-un neant apofatic și povestea pământului prelungul său vis. Niciun suflet nu coborîse încă sub cercul vânăt al Lunii. Înțelepciunea bătrână a Nopții n-ar fi vrut să se desprindă din cochilia Zilei. Totul era încă etern. Nenăscute, constelațiile arătau risipa-n tăria Înaltului.”
Anonima mi-a zis doar atât. Fugea, cum am spus.
Fără nicio veste am deschis ochii, eram în tramvai. În fața mea, tânăra își sfârșea nebunia: ”.. ..risipa-n tăria Înaltului.”
.