29/03/2014

33

În oraş zăpada e neagră. Trecători se aleargă unul pe altul aruncând cu întuneric la fiecare pas, pe sub tălpi se aud scâncete, din degetele lor curg ţipete neclare. Doar noaptea se luminează adormirea iernii. Când oboseala de peste zi se face aspră şi pedepseşte cu somn neputinţele. Cuvintele mele arată câteodată a  drumuri spre centru, alteori sunt bulevarde neumblate, pustii, goale. Tremură de frig pe sub arbori, pe sub fantoma clorofilei. Îţi iau mâna şi mi-o aduc la piept. Ce simţi? - te întreb. Această albă Tăcere e pentru tine - zic. E doar o aglomerare de surpări. Doar noaptea se limpezeşte. Să-ţi arăt noaptea.. Dar nu acum, nu e timpul încă. Afară plouă cu stele, înăuntru e cald şi vis. Dacă fugim dintr-o cameră în alta o să ameţim repede. Atât de repede încât vieţile tuturor vor trece pe lângă noi. Împrejurul nostru, peste tot, vorbele lor părăginite sunt lăsate la înflorit. Ştii cum e după ploaie - miroase a proaspăt, a pământ fără margini, săturat, aţipind fericit, nu trebuie decât să ieşim. Toate se destăinuie somnului. În aerul simplu mai fulguie scântei întârziate. Casele se lungesc dezmorţindu-se, îşi întind ferestrele până deasupra copacilor şi hornurile până sub ochiul galben al Lunii. Iar cerul a rămas nelocuit. Doar nişte îngeri fără ocupaţie vor să se dea cu sania pe-o dimineaţă în care tu zâmbeşti doar pentru că ai văzut un nor care seamănă cu fumul ţigării mele.
.
Mi-a apărut într-un vis. Era soare şi mâinile ei aveau o culoare străină. Mi se făcuse cald, recunoşteam vag o nelinişte amuţită. După un timp neumblat m-am întors cu spatele şi am privit într-o oglindă. Vedeam o câmpie imprecisă, cenuşiul arborescent suindu-se în mansarda cerului. Pe lângă răsfiratele case o pâclă mată, mi se făcuse frig - un frig de demult. Iarăşi m-am întors şi i-am căutat mâinile. Aşa m-am rotit întreaga noapte. Dimineaţa m-am deşteptat ameţit, întrebându-mă câtă nemişcare poate fi într-un dans. Dacă a fost un extaz nu l-am simţit iar dacă a fost o emoţie n-am ocrotit-o. În după-amiaza aceea se făcuse târziu. Vântul calm se zbătea în perdele, deasupra copacilor o linişte se certa cu norii. Dorinţa m-a silit să închid ochii.