01/04/2014

34

Carlo Gesualdo da Venosa, prinţ de Venosa şi conte de Conza, a trăit între 1566 şi 1613. Compozitor de viţă nobilă din sudul Italiei, Gesualdo a îngemănat în destinul său tenebros frumuseţea şi uciderea deopotrivă. Unchiul său - Carlo Borromeo a fost sanctificat de către Biserica Romano-Catolică iar mama sa a fost nepoata Papei Pius al IV-lea.
Cu asemenea ascendenţă, la care s-a adăugat şi talentul muzical ieşit din comun (prin sensibilitate), lucrurile ar fi mers poate în direcţia potrivită.
Căsătoria cu Donna Maria d'Avalos, fiica respectabilului Marchiz de Pescara, ar fi trebuit să-i aducă linişte în cămin şi împlinire în dragoste. Numai că răul a luat formă în impredictibilul dragostei. Soţia sa îl înşela cu Fabrizio Carafa - Ducele de Andria.
După doi ani de chinuri şi de frământări, tulburatul suflet al lui Gesualdo vrea să fie pus faţă în faţă cu adevărul. Într-o zi pretextează prin plecarea la o partidă de vânătoare câteva zile de absenţă. Se întoarce însă pe neaşteptate şi îi găseşte pe cei doi amanţi în faptul trădării.
Îi ucide, fireşte, pe amândoi. Apoi aruncă în faţa castelului corpurile mutilate ale celor doi amanţi. Detaliile crimei lui Gesualdo ne dau mărturie despre ultimele clipe ale Ducelui de Andria, care a murit îmbrăcat fiind în haine de femeie. Începând cu 1594, Gesualdo se mută la Ferrara, hotărât să uite această tragedie. Aici, la Ferrara, compune primele sale madrigaluri. Ia parte la viaţa culturală a oraşului şi a epocii, foarte activ social. Se căsătoreşte pentru a doua oară, dar în mare parte trăieşte separat de noua sa soţie - Leonora d'Este, nepoata Ducelui Alfonso al II-lea. Întors în cele din urmă la Venosa, părăsit de cea de a doua soţie, cu un fiu mort de curând, a cărui amintire stăruia în mintea lui Gesualdo, acesta se coboară într-o depresie din ce în ce mai adâncă. Depresia ia forme din ce în ce mai bizare. Gesualdo le cerea servitorilor săi să îl bată periodic.
Moare complet singur, aproape uitat, în castelul său princiar de la Venosa.
În urma lui Gesualdo rămân 105 madrigale, sortate în 6 cărţi. Toate sunt compoziţii aparţinând perioadei petrecute la Ferrara.