15/04/2014

39

Ne învârtim în cerc, plimbându-ne împrejurul cunoaşterii? Sau acest ”împrejur” este deja determinat de ştiinţa completă şi rotundă pe care, chemaţi fiind să o contemplăm, o regăsim stând nemişcaţi? Acest tip de întrebări ”filosofice” sunt inutile şi ilariante. Jocul etimologiilor maschează o seriozitate specifică entomologiilor. Gândul din marginea unui cuvânt este cel care, greoi şi lent ca un gândac obez, urcă pe fire de iarbă hotărât să ajungă în cer. O dovadă a circularităţii, a mersului în cerc prin cuvinte înspre este traseul pe care l-am găsit în prefaţa lui Jean Burgos la studiul despre suprafeţe inteligibile al lui J. Trouillard (J.Trouillard - La mystagogie de Proclos). Concluzia lui Burgos este că oricare cerc imaginabil este de fapt o spirală. Iar spiralele nu sunt nici descendente (ca la Dante) nici ascendente (ca în arhitectura astrologică a ziqquratelor) nici plane (ca în reprezentările anemice ale seriei lui Fibonacci). Spiralele sunt cercuri paralele unui centru care trece peste nadir şi zenit.  Jean Burgos propune şi o problemă de geometrie a spiralelor imaginarului. Este o problemă care, exact în maniera clasică a geometriei euclidiene, porneşte de la o ipoteză în care sunt date câteva indicii despre ce ar putea să însemne ”evoluţie spiralată”. Rezultatul ar trebui demonstrat prin apelul la un set de axiome sau prin soluţionarea cu ajutorul unui postulat (cum se petrece în cazul de faţă). Aşadar:

Ipoteză..

Irgigi (un rege-legiuitor din Sumerul aflat sub stăpânire akkadiană acum mai bine de 4000 de ani) : ”Soarele se ascunde în deşert la apus, dezbrăcându-se de hainele sale regale. Apoi revine în chip de luminată Fecioară la ceasul când noaptea se deşiră peste pământuri.”
Eshmunazar I (mare preot al zeiţei Ishtar, rege al Sidonului în anul 280 î.d.Hr.) : ”Zeiţa noastră Luna se acoperă de ceaţa slavei pe care numai în jocurile miezului nopţii o putem adora şi pentru a cărei închinare trebuie să ne preschimbăm inimile în foc.”
Photios cel Mare (patriarh de Constantinopol în secolul IX) : ”...şi schimbând inima noastră în foc al arderii de tot, să dăm fericitei isihii mărturisirea de taină a întregii noastre fiinţe.”
Nicolaus Cusanus (cardinal al Bisericii Romano-Catolice, ultimul filosof medieval şi primul teolog modern) : ”Întreaga noastră fiinţă va sta atunci sub semnul coincidenţei celor ce sunt contrare, aşa precum lumina Soarelui se poate vedea şi noaptea în lumina pe care Luna i-o reflectă.”

Concluzie...

”Nu-i veghe mai mare decât a locui în al somnului sălaş.”

(Edgar Allan Poe - Politian - 1853)