09/05/2014

47

(Mai întâi leg un nod în numele gol al ego-centrismului. Tăcerea este Centru în jurul căruia orbitează ”a vorbi” cu tine însuţi şi ”a te asculta” pe tine însuţi.)
(.....)  Am urcat în autobuz. Era aproape gol. M-am aşezat pe un scaun. În faţa mea, un domn explica precipitat la telefon o ceartă la care luase parte. Era foarte prins în încercarea de a-i dovedi celui sau celei cu care vorbea că anume lucruri aveau de acum un aspect dramatic.
- ...a trântit uşa, era nervos peste poate. M-am uitat după el pe fereastră, îşi târa haina în urma lui vorbind singur şi gesticulând. Nu l-am văzut niciodată atât de furios. Am încercat să mă apăr cumva, să-i spun că nu are rost să reacţioneze aşa, că în fond nu s-a întâmplat nimic grav, că de fapt totul e sub control...Degeaba. A izbucnit, după cum îl ştii...temperamental, răcnind ceva despre trădare, despre nu ştiu ce jocuri ascunse...Îşi muşca buzele surescitat, urla şi se zbătea încercând să mă facă să accept ideile lui neghioabe despre conspiraţiile care se...
Dar chiar atunci telefonul începuse să sune. Distrat oarecum, stânjenit, bărbatul răspunse. De data asta chiar era cineva acolo, cineva îl sunase.
- Alo...alo...spuneţi vă rog....alo....vă ascult....
Nedumerit, omul a apăsat butonul prin care a închis telefonul
- Nimeni....nu a spus nimic....nu era nimeni...
Aproape şoptea, cu ochii în ecranul telefonului. A continuat să se uite pe geam. După două staţii a coborât. (....)
(Apoi voi mai lega un nod în vederea ex-centricităţii fertile.)
(”Am preluat textul de mai sus de AICI.
Mulţumesc Societăţii pentru Conservarea Memoriilor. E poate singura societate admisibilă. Nici teocratică, nici aristocratică, nici democratică. Giambattista Vico poate sta liniştit în biroul său din Neapole. Nu vor exista motive pentru corsi sau ricorsi. Istoria îşi va vedea de parcurs în tihna pe care o merită.
Dar ar trebui să revin la excentricitate.
Ex-centricitatea, cum îi spune şi numele, este calitatea pe care obiectele sau fenomenele o manifestă atunci când se în-depărtează de Centru. Nici ideile, conceptele, noţiunile...şi ce mai vreţi dumneavoastră, nu sunt iertate de această meteahnă de care se face singură responsabilă doar mişcarea. Mişcarea este acea alma mater care situează în distanţă ceea ce ar trebui să fie ne-desprins de Centru.
Prin documentele de arhivă ale mai sus pomenitei Societăţi, am găsit destule acte care să ateste existenţa unui arbore genealogic cel puţin curios. De ce? Pentru că este enorm, imens, gigantic. Nu există superlative pentru ce înseamnă acest arbore. Şi în acelaşi timp este structurat în forma celei mai simple scheme: Centrul (tatăl) şi Mişcarea (mama) au ”dat naştere” tuturor celor imaginabile, greu imaginabile şi chiar neimaginabile.
Prefer să nu intru în detalii acum deşi sunt foarte ispitit în a o face.
Cel mai simplu pentru voi este să citiţi aceste Acte ale Arborelui Genealogic. Cartea a apărut la o editură franceză al cărei nume nu mi-l amintesc chiar acum (cu toate că, ironic, lucrez pentru menţionata Societate). Nu pentru a mă lăuda vă amintesc faptul important că am lucrat intens la compilarea acestor acte de arhivă. A fost o muncă ce mi-a răpit mulţi ani din viaţă. Singura mea mulţumire este drep...”) 
(După care, ultimul nod...legat pentru puterea metaforică a con-centricului vertigo spaţio-temporal.)
(Cel care vorbea la telefon în autobuz era cel care cerceta în arhivele Societăţii acele bizare Acte ale Arborelui Genealogic (rămăşiţe ale scripturilor unei secte gnostice, de bună seamă). Cel care îl sunase eram eu. L-am recunoscut şi l-am apelat, nu aveam cum să-i vorbesc, fiind chiar în faţa lui. Oricum nu aş fi vrut. Îl ştiam de departe dar atât de bine...L-am recunoscut pentru că m-am recunoscut în el. Pentru că eram el.)