11/06/2014

58

Lasă-mă să-ți arăt..  Atât doar..  Nu am ce să te învăț, orice știință e vană. Lasala, Amesinthe, Alandia.. Mă poți lăsa singur să călătoresc prin tine ca printr-o vale adâncă. Urcând ca pe un deal înalt, pe înălțimile inimii tale. Vorbele mele sunt goale, gândurile tale se lovesc de-un frunziș inegal. Privește-mă-n ochi ca și cum ai intra în cea mai umbroasă pădure.
Dechanet, Pernod, Dornier-Tuller, Saint Ferran, Rodnik, Perigan,
atât de multe altele..  Numele lor trebuie incantate și savoarea lor descântată îndelung. Nu ne grăbește nimic, nu ne leagă nimic. Somnul e fratele mai mic al Nopții, o moarte mică și îngustată, degustată cu delicii neștiute. Vulgul e departe, mândria e fum. Disprețul nu-i temelie pentru casa solidă. Numai adevărul se ascunde, letargic, printre vene și oase.
Orice organism se descompune, orice mecanism se strică, se uzează și se aruncă. De ce nu ne-am dispensa încă de acum de infamul instrument inexact numit ”minte”..
Dincolo de sticla aceasta lumea-i un fir de praf, zodiile sunt iluzii și tot ce rămâne e pofta. Din ce în ce mai slăbită - pofta.
Lasă-mi mie tristețile tale. Știi doar că numai eu le pot sorbi din paharul acesta. Pofta de care-ți vorbesc e doar bucuria de a te trimite senină înapoi printre oameni.

(Lucien Afond 1877-1923  ”Foret d'Absinthe”- fragmente)