20/06/2014

61

O zi care a venit foarte încet peste mine în timp ce dormeam. Pentru că am ferestrele spre Răsărit, părerea mea despre Soare nu e mereu una care vine din bunacreştere. Mă consolez cu gândul că nici despre stele sau arbori sau melci sau valuri nu am opinii consecvente. Şi nu am să mă vait niciodată din cauza lipsei de coerenţă, ba chiar cred că e un atu, specific marginalilor însă darnic cu visătorii. Iar pentru că am ajuns la vis, după ce am amintit de Răsărit şi Ferestre, voi nota aici câteva frânturi din transa în care m-am trezit în dimineaţa asta:
- în primul rând, am văzut printre pleoape, foarte clar, cum lucrurile ieşeau din cameră uşor în direcţia ferestrelor, pe măsură ce Soarele se înălţa.
- în al doilea rând, am auzit înfundat, destul de limpede, cum în capul meu răsună un gol nemaipomenit ca şi cum ar fi fost un glob de sticlă, pe măsură ce Soarele devenea mai luminos.
- în al treilea rând, am atins în treacăt, cât se poate de lămurit, marginea patului care era acum lichid şi se scurgea pe podea, apoi se evapora pe măsură ce Soarele subţia umbrele.
..şi tot aşa, şi tot aşa.. de 99 de ori, în 99 de senzaţii, cu cele 99 de simţuri cu care m-a binecuvântat Marele Omonim. De aceea spun că a ziua asta pare cea mai grea - abia mi-au ajuns orele ca să ajung să mă pun în funcţiune. Şi când totul a fost în regulă, a venit noaptea şi a trebuit să dorm din pricina oboselii. Ferestrele dinspre Est sunt negre.