11/07/2014

68

După o zi în care am tot fugit, fără să pricep ameţeala oraşului, mă aşteptam ca noaptea să coboare egală cu mine. M-am înşelat, căutând să acopăr cu leşinuri puţinele gânduri, solitare, ce nu-mi îngăduiau insomnia. Am ieşit din casă, din stradă am alunecat spre tine, printre felinare pe bulevarde largi, goale, am ajuns peste parcuri, peste colţuri mizere de bloc. La tine, înfrigurat, am deschis uşa camerei, ferestrele, toate sertarele, am dat ceasurile cu mulţi ani înapoi dar pe tine nu te-am găsit nicăieri. Dintr-odată m-am trezit liniştit, toate gândurile mele -adormiseră. Aşa mi se întâmplă, ca o pedeapsă venită din nu-ştiu-care trecută-nserare, de fiecare dată când vreau să te mai întreb unde sunt. Tu deja eşti răspunsul.