14/07/2014

69

Am o foame enormă care urcă din necunoscute intestine şi-mi ajunge printre dinţii ruginiţi. De acolo se urlă-n cer. Și l-aş mânca, l-aş înghiţi cu tot cu păsări, cu tot cu ploi, cu tot cu nori, cu totul. Am o foame atât de sălbatică.. Aş înghiţi pământul şi casele şi strada cu felinare cu tot, cu tot cu lumini, cu totul. Dar aştept. Foamea creşte şi cerul nu va fi deajuns, pământul va fi prea mic, nimic nu-mi va fi destul. Când vei trece pe aici voi sări din acest gang, ca un câine turbat, din întuneric, fără să latre. Îţi voi săruta umbra pe care o răsfiri neglijentă, în spatele tău, pe trotuar. O să mă satur, o să dorm zâmbind.