17/07/2014

70

Ceea ce pot avea în comun doi oameni sînt bucuria și miraculosul întâlnirii lor. Inutil să mai caut afinităti sau chestiuni care ar putea să umple un gol datorat inevitabilei distante. Dincolo de întâlnirea propriu-zisă nu mai rămâne nimic altceva care să poată fi demn de tinut în minte. Ce rost mai are continuitatea? Când toate promisiunile sînt deja împlinite în această Întâlnire, în toate clipele în care -pentru prima dată- îl trag usor pe Celălalt în constiintă, făcând din prezenta lui parte din prezenta mea. 
.................
Mintea garantează misterios ne-uitarea. Desi e prima care se întunecă într-ale mortii. Lui Rilke îi plăcea să se plimbe printre silogisme. Le admira chiar. Gândirea logică era parcul său preferat de promenadă. Din fericire silogismele i-au rămas exterioare până la sfârsit. Mintea care stăruie dincolo de silogisme, dileme si rationamente limitative...Jurnalul lui Rilke e plin de contacte (zilnice aproape) cu acest Fond de poeticitate care este mintea poetică, a-cauzală si in-finită.