07/08/2014

77

În fiecare dimineață mulțumesc Zeului Okeanos că mă aduce la țărm din viforul viselor. Nopțile mele sunt agitate și bântuite de vedenia celor șapte corăbii pe care în tinerețea mea le-am dăruit ofrandă adâncimii apei celei mari. Am fost un pirat din stirpea celor fără de suflet. Singurul lucru pe care-l iubeam era groaza de pe chipul celor pe care îi scurtam de cap. În haine elegante croite din pielea dușmanilor mei, fumând mătrăgună din pipa de-oțel, întotdeauna luam cina cu Luna alături. Valurile îmi spuneau rugăciunea înainte să-adorm: trece totul trece totul trece totul.. Viața mea era bogată în blesteme, disprețuiam dreptatea celor de pe uscat și uram lăcomia pe care se-ntemeiau. Într-o vreme auzisem că un mare împărat din Apus se pregătea să trimită spre una dintre țările pe care le stăpânea șapte corăbii de cristal. În aceste șapte corăbii împăratul ar fi vrut să-și pună tezaurul răpit cu silnicie de pe cuprinsul întregii lui împărății. Iscoadele mele mi-au dat de știre într-o zi mohorâtă că cele șapte corăbii își porniseră drumul pe mare. Cele șapte corăbii de cristal semănau de departe cu șapte clopote vestind începutul misteriilor. Respirația vâslașilor lor se auzea de la multe mile și spărgeau valurile atât de greu încât fără îndoială că erau încărcate cu toate bogățiile pământului. Am trimis îndeaproape veliere ușoare ce-mi vesteau orice mișcare cele șapte corăbii ar fi făcut-o. Prin lentile osebite șlefuite-n Damasc am văzut comorile din pântecul fiecărei caravele. Cuvintele nu sunt în stare a descrie lesne ceea ce ochiul omenesc vede o dată la o mie de ani. Mi-am adunat puterile și într-un sfârșit am răcnit porunci de luptă către toți nelegiuiții aflați în slujba mea. Le-am urmărit cu încrâncenare până în Mările Sudului, unde am dat cea din urmă bătălie a mea. În vaierul luptei, un butoi cu pulbere de foc s-a aprins lângă mine. A sărit în aer și eu cu el, rotindu-mă în orizont ca o jucărie a Zeilor. Clipe întregi am zburat ca o pasăre în liniștea cerului, apoi am căzut în mijlocul apelor. Nu știu prin a cui trădătoare bunăvoință am scăpat, deșteptându-mă pe-un auriu nisip, cu totul lipsit de vedere.