13/08/2014

79

Am ajuns, murmurau gândurile, suntem pe celălalt mal. N-aveam răspuns. Micşorându-se, fără putere - au strigat. Dar aplecat asupra apelor, nu-i auzeam ţipătului decât ecoul. Un semn, o privire să le fi dat şi îndoiala m-ar fi răsfirat. Dar chemarea lor se făcea o ceaţă tot mai mare. Au ridicat lumini, au plâns până când au hotărât întoarcerea. Uneori, singur în camera lumii, îmi jucam sfârşitul printre puţinele lor umbre agăţate de aer. Era ca prin visul cel mai risipitor. Se făcea că eu le chemam. Dar strigătul meu le asurzea, căci erau aproape, atât de aproape de mine încât înţelegerea se subţia într-o ceaţă tot mai gravă.