19/08/2014

81

Prin acoperişul spart al casei mă uit mirat la tăcerea prietenului meu. Noaptea îşi coboară crengile prin pod, mă ia în braţe, mă leagănă uşor şi-mi dă să visez pâine caldă. Mă ridică până în frig şi-napoi, nu oboseşte şi-mi râde în ureche un murmur grozav. Parcă aş asculta albine sforăind în prisacă. Ziua, copacul meu tace, tace ca şi cum ar fi rândul lui să doarmă. 
”Iarna e toată ca întunecatul februarie. Punem în vechea ulcea vin umbros, fiert şi tare - ca cerul. Şi bem până când, prin pod, trecem ape-ngheţate. Până când ne împiedicăm de înţepenitele crengi şi cădem iarăşi în somn.”
Primăvara nu mă recunoaşte nimeni, trec toţi mugurii pe lângă mine grăbiţi. Albinele îşi văd de ale lor, nici salcâmii nu mă bagă-n seamă. Stau nemişcat uitându-mă în cer. Din când în când văd aerul îndrăgostindu-se subit de vreo libelulă.
Absorbit de păgâna chicoteală a primăverii de-aprilie, gândesc: ”e timpul cel mai potrivit să îndesăm un tutun zvelt în pipa de chihilimbar. Aroma legată cu miere şi flori de gutui va face în bol o cenuşă de-argint.”
Vara e mută ca o gară pustie. Nu circulă nimeni prin ea. Vara rămâne singură într-un colţ de balcon şi aşteaptă să se prefacă într-o umbră lungă. Întotdeauna vara mi s-au îndeplinit dorinţele, niciodată n-am vrut nimic cu adevărat. Dar la fiecare sfârşit de iulie, când văd adevăratul nimic, tot ce-mi doresc e să fiu uitat într-un colţ de balcon, sub o umbră lungă, mut şi singur.
Pentru că iulie şi noi una suntem, iar august sapă desişuri prin seceta noastră, declam grav: ”seminţe de rodie stropite cu apă rece de trandafir, zăpadă de pe Muntele Ararat şi sevă de migdal va pune în gura lui cel îndulcit la tihna amiezii de vară.”
V-am spus că la marginea pădurii e casa unui brutar fermecat de Iele să facă până la ultima lui suflare prăjituri cu mac şi turtă dulce? V-am spus că lângă casa lui e drumul pe care copiii se întorc de la şcoala din deal? V-am spus că în vârful dealului, lângă şcoala veche e şi moara de vânt care macină levănţică? V-am spus că morarul scoate din levănţică parfum şi-l pune-n butoaie făcute din lemn de vişin? V-am spus că Ielele nebune se scaldă toamna în parfum de levănţică? Hmm, nu v-am spus toate astea ca să nu credeţi că stau într-un sat de departe, în care Ielele fac iarna din îngeri copaci, primăvara din gânduri - libelule, iar vara - umbre din oameni.
Dar acum ştiţi. Vă aştept pe la mine. Reţetarul meu are mii şi mii de pagini.