15/09/2014

90

Am descoperit un poet. Se numește Rainer Maria Rilke. Se ascundea în spatele grădinii Cișmigiu, pe lângă statuia lui Tradem. Nu știu ce făcea acolo, ce căuta, ce tăcea. Pescărușii râdeau melancolici peste acoperișuri. Ghemurile de arșiță mă trăgeau după ele, se deșirau fără grabă, se făceau niște sfori lungi, decolorându-se în nuanțele asfaltului. Am urcat scările cu mare greutate, ca prin vis. Pe strada Astronomului e o casă veche din care nu se văd niciodată stelele. E ca și cum soarele ar locui acolo, în acea mică intersecție neverosimilă unde se odihnește pentru câteva secunde strada Puțul cu Plopi. Un lătrat prelung și aproape uman deschide oblic o ușă grea: dumbrava de plopi cu fântâna în mijloc, lângă care astronomul privește meteoriți și comete căzute în lumea de dincolo, peste cățelul pământului. Dar oamenii uită repede, zidesc mereu alte case peste aceleași temelii. În urma noastră vor rămâne câteva pivnițe inundate cu întâmplări. Nu le va mai trăi nimeni. Poate doar câțiva poeți, încarnați uneori în umbra copacilor din parcuri, întocmai unor Boddhisattvas rătăciți.