18/09/2014

91

Noaptea a trecut peste podeaua orașului, lăsând să se scurgă pe iarbă o urmă cleioasă de umbră aproape lichidă. Ceață lentă îmbrățișând prin bălți și noroaie memoria unui cer petrecut de spaime. Pâcla aceasta mi-e haină rece, mi-e ca un somn întrerupt de scântei. Căci felinarele tremură, speriate de bătaia inimii frigului. 
Trotuarul din picioarele ploii e un amnar în sânul căruia nenumărate galaxii anonime se chinuie să iasă în dimineața presimțită. Păcura din fiecare binecuvântare, mângâierea grea ca un ulei întins pe ființe.
Imagini dispersate, fără noimă oarecare. Dansatoare împietrite, domni eleganți surprinși de încetarea fotosintezei. Unele gesturi uitate prin cotloane adânci mai gem încă sub greutatea timpului scurs dinspre neant înspre neființă. Lumea ca o frescă părăsită pe o tencuială ștearsă de ploi, într-un colț obscur încuiat cu lacăte ruginite. Marginea unei străzi care pentru câteva secunde a fost centrul universului.