24/09/2014

93

E ceva foarte asemănător unei fibrilații, mii de contracții puternice care curg fără încetare spre un final neobișnuit, sute de nervuri contorsionate, pivotând împrejurul unei temelii acoperite de mâl. Sub această mlaștină e casa pe care trebuie s-o sparg în milioane de firimituri, să hrănesc stymphalinele cu ea. 
Urc.
De la etajul al treilea începe să se audă muzica sferelor, copiii se joacă într-o liniște totală cu câteva bile de sticlă în care spiritul locului mi-a ascuns mințile. Nicio ezitare: decapitez copiii, le iau jucăriile, le sfărâm, recuperez toate zdrențele închise în spatele numelui meu, îmi dau seama că am făcut o crimă.
Stau.
Pe deasupra copacilor trece un vânt adormit. Păsările se leagănă absente printre valurile de căldură. Dacă aș mai avea răbdare să aștept un moment, aș putea să ies ușor din visul ăsta și s-o iau la goană pe lângă marginea pădurii, urmărind zborul frânt al unei oarbe libelule.
Merg.