18/10/2014

101

de ce nu sînt poet?
pentru că nu vorbesc niciuna dintre limbile iadului,
niciuna dintre limbile raiului şi
nici măcar tăcerile nu le înţeleg, nu leg două vorbe,
ce-şi vor pierde urma
pentru că nu ştiu să caut, să înnod, să
închid marginile lumii, pentru că
rămân cu un cuvânt şchiop în urma gândului,
nevăzutului, focului, focul
nu mă arde până dincolo de oase,
scheletul meu e un arhipelag de fantasme,
nu se lasă prins de mâhniri, întărit
de uimiri,
pentru că nu m-a învăţat
nici o piatră uimirea,
nici un cuvânt nu îmi e de piatră şi
nu cunosc puterea de a prinde
uimirea-n cuvânt.
pentru că norii aleargă mai repede decât mine
prin mine,
păsările zboară mai iute şi pământul
nu se năruie bucuros pe sub paşii mei,
pentru că paşii mei sunt umbre, nu rătăcesc,
nu răcesc, nu domolesc febra care îmi ţine ochii
astupaţi, ocupaţi cu fire subţiri de vise mute şi
stau prea departe de lumea pe care aş putea să o iubesc,
de cerul în care aş putea să-mi arunc nebunia,
de mine însumi chiar, chiar şi stelele mele
se sparg şi din ele curge o miere
amară care îmi opreşte orice zbor şi
nu cunosc tăria prin care să pot vedea întunericul
în toată frumuseţea lui dintâi.
pentru că îmi ling de pe degete petele de cerneală,
în gură am un lac de pagini nescrise,
sunt insule împădurite,
scufundate prin tot creierul meu, nu e nici o lumină
aprinsă în tot orizontul, sunt într-o gară pustie
cu şine reci peste care
au crescut ferigile disperării,
nu-mi răsar flori dintre umeri şi
apele trec toate peste mine
fără să mă spele, aştept
cu prea multă răbdare
să se spargă oglinzile, valurile,orele
zilelor îmi par veşnicii,
nu cunosc forţa prin care
să revin dacă plec,
să plec dacă vreau,
să vreau să plec.
[pentru că nu m-am născut încă sau
nu ştiu dacă trăiesc sau
poate deja am murit.]