12/10/2014

99

Niciodată nimeni nu e singur. Pe oricare stradă pustie ar merge, ar avea la ce să privească, ce să miroasă, ce să audă. Gândurile care ies prin epidermă, neegale, echivoce. Arome care cad din arbori, printre frunze, prin lumină, ca să poată face pământul un miez de fosfor - așa cum i-a fost dat.
E chiar un fenomen, mi-a spus, cum cei mai atrași de obscuritate își caută repere, maniere, identități în disperarea plăpândă a neînțelegerii cauzei. Mi-am propus să îmi scot destinul din buzunar stând la masa de lângă geam, îmbinat în mecanismul fiarv al cafelei și fumului țigării, predicând sustras această conaturalitate.
Arta divinatorie a copilei: ghicea în tristețe mugurii bucuriilor. Am fost uimit la început. Nu de priceperea ei ci de eleganța singularului. Mi-a povestit cum se inițiase pe când era mută și surdă și rătăcea prin stepele albe prenatale. Trecuse prin uroboroși de foc, zburase pe aripile de apă ale unor păsări de abur. Invocațiile ei creșteau dinăuntrul unui exil angelic.
Nu știu cu ce să încep, continuă el. Deja ai început, i-am răspuns.