20/11/2014

112

Te-am urmărit un timp prin mulţimea care se scurgea pe marele bulevard. Erai o insectă fragilă ce se zbătea inutil în penseta unor priviri obscure. Parcă nimeni nu se străduia să-ţi măsoare frumuseţea şi disperam că nu pot fi deodată ochii tuturor oamenilor pe lângă care treci, ca să te pot privi în acelaşi timp din toate direcţiile posibile. Fierbeam pentru că nu puteam fi apartamentul în care locuiai, ca să te pot apăra eu, nu nişte ziduri oarbe şi surde.
Dar trebuie să-ţi mărturisesc un secret (şi nu pot face asta decât scriindu-ţi pe vise, nopţi la rând, aceste cuvinte): când te-am văzut intrând în magazinul de la colţ, unde te-ai uitat îndelung la rochia aceea roşie, am decis că trebuie să fac ceva. Am aşteptat să ieşi, apoi am intrat acolo şi am cumpărat toate rochiile roşii pe care le aveau în rafturi şi depozit. Le-am pus pe trotuar în faţa blocului tău şi le-am dat foc. A fost cea mai profundă rugăciune pe care am rostit-o vreodată către cel mai superficial Dumnezeu căruia i-am oferit sacrificii.
M-am întors la mine. Urcam scările abătut, mai trist decât părăsirea însăşi. Prostituata bătrână de la etajul trei m-a invitat la cafea. E confidenta mea de multă vreme. Paralizată cum e, ţintuită în scaunul cu rotile, tot ce i-a mai rămas de făcut este să-şi tăifăsuiască amintirile imunde cu cine vrea să o asculte. Mi-e tare simpatică, pare o mătuşă de departe care a revenit în sfârşit printre ai săi ca să încerce să moară împăcată.
O auzeam ca prin vis pe această femeie, nu-i înţelegeam toate cuvintele şi din când în când, printre dinţii ei sparţi şi pătaţi, îţi vedeam desluşit gura fină deschizându-se larg larg larg, într-un hohot din ce în ce mai sinistru. Era răspunsul tău infatuat din acea seară în care te-am invitat să ne plimbăm pe dig.
M-am trezit brusc din fantasma asta tenebroasă, am vărsat cafeaua fugind spre uşă, aproape am zburat. Ştiam că trebuie să vin la tine şi să-ţi spun ceva banal, anost, şters. Dar adevărat. Mă gândeam că ar trebui să-ţi zic doar: te iubesc. Ar fi fost de ajuns, ar fi fost tot.
te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc.. Repetam întruna şoptit. Nu pricepeam ce se întâmplă, părea că plutesc, aerul era mai rece pe măsură ce urcam, şi urcam rapid. O singură privire sub picioarele mele a fost suficientă ca să-mi explic ce se petrecuse. Trupul meu zăcea pe caldarâmul umed, din ochi şi din gură încă ieşea sânge. Bătrâna prostituată striga înnebunită din balcon: el, el singur, s-a aruncat el singur, el, el singur..