09/12/2014

118

În povestea acestui trist cavaler, zise ea, se văd mai multe orizonturi în care apun mai mulți sori și în care petrec mai multe înserări, toate deodată, peste același pământ. 
Cavalerul aleargă deznădăjduit, urmărit din spate de Tatăl Zmeilor cu Dinți de Fier. Tot alergând, își dă seama că nu mai are unde să se ascundă așa că îl roagă pe șoimul său năzdrăvan să-l găzduiască o vreme, până va trece Zmeul. Șoimul își deschise pieptul și îl învăță pe cavaler să se strângă ca un ghem și să intre într-una dintre camerele inimii sale. Cavalerul făcu întocmai. În inima șoimului era cald și întunecos, așa cum e sub o pătură groasă și moale. 
Într-un târziu, Tatăl Zmeilor cu Dinți de Fier îl găsi pe șoim și-l ucise, fără să știe că în inima sa dormea cavalerul. Mulțumit de isprava sa mârșavă, Zmeul se duse la locașurile sale. Și astfel povestea se termină și cartea se închise. Cavalerul rămase în inimă, inima în șoim, șoimul în poveste, povestea în carte și cartea se pierdu, fără să mai fie regăsită, în negura timpurilor.
Dar tu de unde ai aflat povestea dacă zici că s-a pierdut cartea în care era scrisă? am întrebat-o neîncrezător.
Am visat-o, mi-a răspuns.