27/12/2014

124

Tânărul-cu-ochii-închişi îi spuse atunci Celui-mai-bătrân:
- Nu înţeleg de fel pentru ce ai vrut să scrii Împăratului pe ape..
Aşezându-se pe scaunul împodobit cu stele de plumb, Cel-mai-bătrân îşi scoase mantia şi însemnă pe ea următoarele cuvinte:
”- Astăzi joacă nebune Zânele prin poieni ascunse, licuricii apar în păduri şi florile încep să-şi piardă din miros. Cine n-are ochi, să ceară. Cine are ochi, să cearnă. Rădăcinile ierburilor bune pornesc pe calea morţii. În pământ şi pe deasupra lui, toate lucrurile încetează, toate lucrările îşi înmoaie ritmul. Încet, alene, Soarele coboară înspre apele nopţii. 
Lumea are chipul unei mlaştini şi puterea unei dâre de fum. Cine vrea să plece, să stea. Cine vrea să stea, să se plece. Fuga e război curat, nu ruşine ne-trebnică. A te pleca spre faţa cuiva înseamnă a-i recunoaşte chipul într-o lucrare, nu a te schimba în slugă. 
Astăzi Soarele e fermecat de fântâni şi părăseşte izvoarele, cerul se deschide cât să sari în el. E ultima limpezime înaintea primului frig.
Lumina e deplină, dar şi umbra îşi trage peste ea buna măsură. Vorbele se fac de azi mai puţine, tăcerile mai întinse.
Întinde-ţi mâinile spre Soare, sprijină-l cu cântecul îngânat pe vârfurile inimii. De cântecul ăsta dansează cele Zâne nebune. E un dans în afara şi din-afara celor văzute.
Cine e astăzi foc, va încălzi iarna. Şi cine-i azi învălurit în lumină, va răspunde lămurit slăbiciunilor.-” Tânărul-cu-ochii-închişi înţelese vorbele acestea după cum aluneca peniţa de fier pe pânzele moi. ”Am priceput acum de ce ai scris pe ape..”, gândi el ”..căci chiar şi eu ochii închişi având, tot am putut vedea cuvintele tale şi pătrunde înţelesul lor..”.
”Aşa va pricepe şi Împăratul”, a răsunat în tot cuprinsul minţii lui glasul Celui-mai-bătrân. 
...............................................................