19/07/2015

arhipelag.2.

Marea nu se schimbă niciodată. Mereu egală cu sine, mereu mișcându-se, niciodată construind. Valurile nu se suprapun, nu vor să se urce la cer. Nicio scară nu iese din mare. Insula aceasta plutește mută. Un fel de pământ care nu are adâncuri, în care nu se poate îngropa nimic, nimeni. Pe insulă nu poți fi decât viu. 
E și trupul o insulă. Cerul își ține respirația. Cald, lin, umed, anevoie, urcuș, sudoare, capăt de drum, mângâiere, durere, dinți ascuțiți. Lama care mă separă în felii e transparentă, e invizibilă. Profesiunea unui neconsolat este să se îndure pe sine, în rest poate să facă orice – noaptea e aceeași pentru toți, și pentru cei ce obosesc, și pentru cei ce se vor vii.
.
.